Dupa o calatorie de 17 ore la volan am ajuns in micul orasel Wels din nord vestul Austriei.  Efortul drumului a meritat deoarece am reusit sa mai intalnesc un Shihan, Sveneric Bogsater, unul din cei mai vechi practicanti europeni de Ninjutsu Bujinkan.

                 Prima impresie facuta de Sveneric a fost aceea a unui om foarte stapan pe picioarele sale si cu o ferma stangere de mana si o sclipire vesela in ochi.  A fost placut surprins sa intalneasca si un participant din Romania, tara pe care mi-a marturisit la o cina ca a vizitat-o prin anii 70, mai exact un concediu la Marea Neagra.

                 In dimineata de sambata, Sensei a intrat pe tatami si a inceput imediat antrenamentul fara nici un fel de formalitate.  La inceput ne-a aratat sa repetam cateva tehnici simple, probabil pentru a putea vedea cam care este nivelul mediu al celor prezenti.  Sensei a explicat ca Bujinkan-ul nu este o scoala sau un stil anume, ci este un sistem de lupta, bazat pe cunoasterea mai multor scoli si feluri de a gandi.  A comparat cele 9 scoli din Bujinkan cu 9 rauri care curg toate si se aduna intr-un singur lac, lac ce simbolizeaza sistemul Bujinkan.  Daca innoti intr-unul din cele 9 rauri sunt destul de previzibile directiile in care te poti duce, in special in aval sau in amonte.  In schimb practicantii de Bujinkan trebuie sa se afle in lac acolo de unde se pot deplasa oriunde inclusiv prin raurile ce se varsa in lac. 

                 Sensei ne-a spus ca practicantii initiali de Kukishin Ryu (tema acestui Taikai) erau marinari, unii poate chiar pirati.  Posturile sunt adaptate portului de armura (Yoroi) si necesitata o pustura ce constientizeaza mai mult faptul ca spatele trebuie sa fie drept pentru a putea mentine un echilibru cat mai stabil.  Cu toate acestea sensei a accentuat ca practicantii trebuie sa aiba “happy feet” adica sa se afle in posturi din care sa se poata oricand deplasa rapid in orice directie.  Genunchii trebuiesc indoiti usor asa incat sa acctioneze precum amortizoarele unei masini – echilibrul se poate testa in orice mijloc de transport in comun mentinand pozitia fara sa te tii sau sa te sprijini de nimic.  Sensei Sveneric se afla in orice moment in care exemplifica o tehnica, in posturi extreme de stabile dar nu evident martiale.   Adica nu trada faptul ca este un luptator versat (expert de arte martial).  Ne-a povestit ca trebui sa scapam de obiceiuri de genul miscarilor sau gesturilor automatizate sau involuntare.  Ca un exemplu, in batalii, pe flancuri erau pozitionati arcasi care aveau datoria sa doboare intai orice combatant cu o postura evidenta ce trada faptul ca este unul dintre “cei mai buni si mai stapani pe sine luptatori” sau unul dintre conducatori, si mai aproape de zilele noastre, lunetistii au luat locul arcasilor.  Deaceea intr-o lupta ofiterii se imbraca fara semne distincte si soldatii au ordinul sa nu se comporte ca si cum acestia sunt evident ofiterii – in sensul de a saluta, etc.

                 Atitudinea ce trebuie sa o avem intr-o lupta reala si care trebui sa o simulam si la antrenament este acea a unui invingator.  In fata unui atac imminent, toata fiinta noastra trebuie sa emane il citez: “Fuck it!  You are not taking me down!”  Sensei ne-a spus ca a discutat cu oameni care au fost pusi in fata necesitatii de a ucide alti oameni si acestia i-au spus ca au adoptat acest tip de atitudine.

                 Sveneric isi alegea atent cuvintele si uneori realizai asta abia dupa ce se explica – asupra unor lucruri doar in privat – spre exemplu dupa fiecare tehnica ne spunea “Faceti !” (“Do it !”).  Daca cumva scapa un “Incercati !” (“Try it !”) se corecta imediat cu “Nu incercati, faceti!” ("Don’t try it, just do it!”).

Sensei a mentionat si faptul ca sunt multi care alearga doar dupa grade si le primesc nemeritat…..si a aruncat o privire sugestiva prin sala si ne-a mai zis ca el a avansat de la nivelul de 10 la 15 Dan cam in 12 ani de zile.  Deasemenea ne-a spus ca el nu gradeaza si deasemenea nu semneaza propunerile pentru gradele mari pentru cei care nu-i sunt elevi elevi frecventi si pe care nu ajunge sa-i cunoasca si la un nivel personal.

                 Si pe tatami si inafara acestuia sensei este un om vesel care incearca sa porneasca in orice situatie de la un aspect pozitiv, si ne-a spus ca fiecare avem datoria de a ne aduce aportul oricat de mic pentru a face ca lumea sa fie un loc mai bun pentru noi toti.  Ca un exemplu daca vrem sa-i spunem unui prieten sa nu mai fumeze, este mult mai bine sa-i spunem spre exemplu ca va trai mai mult daca nu va mai fuma decat sa-I spunem ca va muri din cauza fumatului si sa ne lovim de o atitudine defensive din partea acestuia.

                 Partea tehnica studiata la stagiu a fost nivelul Shoden din Kukishin Ryu cu Henka de rigoare si Kihon Hapo cu tanto.  Cele 12 kata originale se pare ca mai modern sunt considerate in numar de 8 deoarece sunt foarte similare.  Fiecare aduce totusi ceva in plus si toate trec la un moment sau altul prin primul kata, Seion.  Similaritea acestor kata mi-a sugerat mai clar si sensul zicalei din Kukishin: “SO SETSU” tradusa aproximativ prin “Investigheaza, cauta, descopera.”, in idea de a nu te limita cumva la Kata care sunt defapt doar un punct de pornire al studiului.  Pentru a argumenta si mai mult aceasta idee, am aflat de la sensei ca cel putin unele densho-uri erau documente facute pentru copii ca sa aiba un punct de referinta.  In vechea Japonie copiii incepeau antrenamentele in jurul varsteri de 3 ani si deja pe la 12-15 ani erau aruncati in lupte.  Densho-urile erau destinate lor ca material de plecare asupra carora sa reflecte si odata cu experienta sa descopere si sa se dezvolte.

                 Sensei a atras atentia si asupra faptului ca e mai bine sa stii sa te misti decat sa stii denumiri de tehnici pe care nu le poti aplica si a citat ceea ce zicea Takamatsu Sensei: “Este mai bine sa stii cum arata pasarea decat sa stii numele pasarii!”

                 La exersarea unor tehnici cu arme Sensei Sveneric a atras atentia sa nu ne lasam capturati de mirajul armei.  Aceasta daca exista trebui folosita conform conceptului: O arma nici o arma, multe arme o arma.  Reflectati putin asupra aceste idei …

                 SO SETSU Buyu.